Uneori, o singură conversație poate schimba direcția unei vieți. Iar uneori, curajul de a pleca apare atunci când cineva îți arată că există și alte opțiuni.
Ioana este mama unei fetițe de trei ani. Locuiește în Anglia, departe de familia sa, fără prieteni apropiați și fără o rețea de sprijin pe care să se poată baza. De ani de zile, relația cu soțul ei se deteriorase, până când cei doi au ajuns să trăiască separat în aceeași casă, fiecare în camera lui, fără o viață de cuplu și fără activități casnice comune.
Deși locuința era suficient de mare pentru toți, Ioana nu se mai simțea acasă. Soțul ei îi adusese în casă noua parteneră, iar ea ajunsese în punctul în care își dorea să plece împreună cu fetița și să înceapă o viață nouă.
Dar cum să faci acest pas când nu ai unde să mergi?
Ioana se ocupa în principal de copil și de treburile casei. Soțul nu se implica în mod constant în responsabilitățile zilnice, iar uneori îi transfera bani. În același timp, controla în mare măsură ce se întâmpla cu ea și cu fetița, inclusiv în privința vizitelor în România, unde Ioana își dorea să-și vadă familia.
Pentru ea, plecarea din casa nu era doar o decizie personală. Însemna să găsească o soluție pentru locuință, să aibă un venit propriu și să se asigure că își poate crește copilul într-un mediu în care să se simtă în siguranță.
Primul pas: să ceară ajutor
Ioana a ajuns la noi prin intermediul unei femei pe care o sprijinisem în anul precedent. Experiența acesteia a făcut-o să creadă că poate găsi, la rândul ei, înțelegere și îndrumare.
Într-o zi, Ioana m-a sunat și mi-a spus prin ce trece si că vrea să plece.
Avea nevoie de ajutor, dar și de încredere. Inițial, se temea să solicite Universal Credit, pentru că nu voia ca soțul ei să afle și nu era convinsă că ar putea fi eligibilă, având în vedere că încă locuiau în aceeași casă.
Am discutat despre situația ei și despre posibilitățile pe care le avea. Am ajutat-o să depună cererea pentru Universal Credit și să completeze chestionarul, explicând situația familială și faptul că, deși locuiau sub același acoperiș, relația lor se încheiase de mult.
Am clarificat că fiecare avea propria cameră, că nu își pregăteau mesele unul pentru celălalt și că nu mai funcționau ca un cuplu sau ca o gospodărie comună.
Ioana a fost invitată la Jobcentre pentru verificarea identității. Apoi a primit vestea pe care o aștepta: cererea îi fusese acceptată. În decurs de aproximativ o lună, a primit prima plată.
Pentru ea, acesta a fost un moment important. Pentru prima dată după mult timp, începea să vadă că ar putea avea o anumită independență financiară.
I-am explicat și că, atunci când se va muta într-o locuință închiriată, ar putea solicita sprijin pentru costurile eligibile ale locuinței prin Universal Credit, în funcție de circumstanțele sale.
Un prim obstacol fusese depășit. Dar mai rămânea o întrebare esențială: unde urma să locuiască împreună cu fetița ei?
Nu am grăbit-o pe Ioana să ia decizii pentru care nu se simțea pregătită. Avea nevoie de timp să se gândească, să-și înțeleagă opțiunile și să capete încredere.
După o perioadă de reflecție, Ioana a reușit să plece în România pentru a-și vizita familia. A fost un pas important pentru ea.
La întoarcerea în Anglia, am ajutat-o să obțină o programare la primăria din zona în care locuia, pentru a discuta despre posibilitatea de a solicita o locuință socială, ca victima de abuz domestic, deci o crrere prioritara.
A urmat o altă perioadă de așteptare. Ioana avea temeri și nu știa dacă va reuși. Am încurajat-o să explice situația în mod sincer, să menționeze controlul exercitat de soț și faptul că își dorea să plece din locuința comună împreună cu fetița. Am asigurat-o că informațiile îi vor fi tratate confidențial.
„Nu-mi vine să cred că am reușit!”
Astăzi, după aproximativ trei luni de la începutul demersurilor, Ioana m-a sunat cu o veste extraordinară: primise o ofertă pentru o locuință socială și urma să se mute curând împreună cu fetița ei.
Este foarte fericită. Îi vine greu să creadă că ceea ce părea imposibil devenise, în sfârșit, realitate.
După atât de mult timp în care se simțise blocată, începea să vadă un viitor diferit. Un loc al ei, în care să-și poată crește copilul și să-și reconstruiască viața.
Dar sprijinul nu se oprește odată cu găsirea unei locuințe.
Am discutat în continuare despre pașii următori și am îndrumat-o către un avocat, pentru a primi asistență juridică gratuita în legătură cu separarea, ordinele judecătorești relevante și responsabilitățile parentale.
Ioanea are încă lucruri de rezolvat, însă acum le poate aborda cu mai multă încredere și cu sentimentul că nu trebuie să facă totul singură.
Dincolo de o locuință, șansa la o viață nouă
Povestea Ioanei ne amintește că situațiile de abuz domestic și control nu sunt întotdeauna vizibile din exterior. Uneori, o femeie continuă să locuiască în aceeași casă cu partenerul, să aibă grijă de copil și să-și îndeplinească responsabilitățile zilnice, în timp ce se simte izolată și fără sprijin.
mamă cu un copil mic, lipsa unei locuințe alternative și teama de a nu avea suficiente resurse financiare pot deveni bariere uriașe. Iar atunci când nu cunoaște sistemul, nu știe ce beneficii poate solicita sau se teme să ceară ajutor, aceste bariere par și mai greu de realizat.
Pentru fetița ei, acest nou început poate însemna șansa de a crește într-un mediu mai liniștit și de a avea o mamă care își poate construi viitorul cu mai multă siguranță
Nu putem promite că fiecare drum va fi simplu sau că toate cererile vor fi aprobate. Dar putem ajuta femeile să-și cunoască drepturile, să înțeleagă opțiunile disponibile și să găsească sprijinul potrivit pentru situația lor.
Pentru mine, ca persoană care oferă sprijin femeilor aflate în situații dificile, vestea primită astăzi de la Ioana este o o bucurie, ma motiveaza si mai mult sa ajut!.
Comments
Post a Comment